O fotografie rară cu trupa The Beatles, descoperită într-o arhivă

O fotografie rară cu trupa The Beatles, descoperită într-o arhivă
Publicat: 19/08/2014, 20:40
Actualizat: 15/04/2019, 23:29

Angajații organizației The Children’s Society au descoperit aceste fotografii în timp ce făceau curățenie într-unul dintre sediile fundației. Ele se aflau într-un newsletter al organizației, vechi de 50 de ani, care cuprindea și un articol despre vizita întreprinsă de cei patru muzicieni britanici la orfelinatul Hambro House.

Potrivit presei britanice, membrii trupei The Beatles au vizitat acel orfelinat în timpul unei pauze de la filmările pe care le realizau la Scala Theatre din Londra.

O altă fotografie inedită cu trupa The Beatles a fost dată publicității săptămâna trecută de Paul McCartney, cu ocazia unui concert pe care starul britanic l-a susținut în Candlestick Park din San Francisco.

Fotografia, realizată de reverendul Jim Marshall, îi prezintă pe cei patru membri ai trupei The Beatles în timpul ultimului concert al lor susținut în Statele Unite în anul 1966.

Paul McCartney, Ringo Starr, John Lennon și George Harrison au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase și de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în întreaga lume.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată...
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Mesajul transmis de milionar Nick Rădoi după ce a suferit mai multe operații: ”Durerile au...
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Pandemia de COVID-19, minoră în comparație cu bacteriile rezistente la medicamente
×